Proxemica reprezintă (conform wikipedia.org) studiul asupra modului în care oamenii utilizează spațiul si efectele pe care densitatea populației le are asupra comunicării si interacțiunilor umane.

 

Omul este un animal rațional, dar și unul extrem de teritorial. Avem locul nostru la masă, avem partea noastră de pat, avem chiar și locul preferat la restaurantul pe care îl frecventăm mai des. Dar, mai important, avem propria bulă în care trăim zi de zi, bulă ce are un rol important în procesul de comunicare.

Formatorul curentului numit proxemica, antropologul american Edward T. Hall, îl denumește ca „studiul perceperii și utilizării spațiului de către om” și îl analizează ca sistem de comunicare independent, motiv pentru care este important să privim cu atenție spre cele 4 zone conturate de Hall și să înțelegem modul în care oamenii interacționează în cadrul acestora.

Spațiul intim

– fiecare om trăiește într-o „bula” a spațiului personal, bulă în care accesul străinilor este strict interzis (existând și excepții). Aceasta se întinde până la aproximativ 60 de cm și este rezervată doar persoanelor cu adevărat importante pentru noi (familie și prieteni foarte apropiați). Devenim ușor nervoși când cineva intră în spațiul personal fără acordul notru, motiv pentru care este și o metodă folosită în interogarea suspecților (devenind nervoși, acestora le este mai greu să păstreze un fir logic în cazul în care mint).

 Spațiul personal

– se întinde până la cca 1,2 metri și este destinat, în special, prietenilor. Este spațiul în care au loc foarte multe povești spuse la un pahar de vin sau prea multe beri. Este, de asemenea, și distanța la care au loc strângerile de mână, motiv pentru care este foarte important să nu faci un pas în față după ce strângi mâna unei alte persoane (întrucât ai intra în spațiul său intim).

 Spațiul social

– se întinde între 1,2 metri și 3,5 metri, și este spațiul în care au loc cele mai multe discuții formale. Este distanța la care te afli de cealaltă parte a unui birou sau a unei mese de consiliu, majoritatea discuțiile de business având loc în acest cadru.

Spațiul public

– de la 3,5 metri până la 8 metri (sau chiar mai mult), reprezintă distanța la care au loc evenimentele publice (discursul unui politician în față mulțimii, distanța dintre actorii de pe scenă și primul rând din public).

Spre deosebire de exprimarea celor 7 emoții universale, utilizarea spațiului este influențată de cultura din care facem parte (față de locuitorii din Texas, cei din Hong Kong sunt mult mai obsinuiti cu prezența străinilor în spațiul personal), dar și de anumite situații în parte (uneori, în metrou, la orele de vârf,  există cel puțin 2 străini care stau la 30 de cm de tine; imaginează-ți că același lucru se întâmplă și în momentul în care metroul este aproape gol…). Motiv pentru care este bine să ai în vedere și mediul în care te afli (sau din care provin ceilalți) în momentul în care interacționezi cu cei din jurul tău.

O altă influența majoră asupra proxemicii o reprezintă statutul social: persoana care are un statut social superior poate pătrunde chiar și în spațiul intim al celor cu un statut social inferior fără ca acest lucru să fie privit ca o ofensă (ex: directorul unei companii îl bate ușor pe umăr pe subordonat și îi spune că a făcut o treabă minunată; solistul unei formații ia în brațe fanii în timp ce își fac poze etc.). În situația inversă însă gestul ar fi complet deplasat, putând atrage chiar și diverse repercursiuni.

În ceea ce privește interacțiunea în domeniul de afaceri, o altă modalitate prin care utilizarea spațiului spune foarte multe despre intențiile fiecăruia o reprezintă modul în care sunt ocupate locurile la masa de ședința (dar și forma acestei mese).

  •  pe principiul „cine stă în capul mesei plateste”,o masă de consiliu lungă îi conferă un plus de autoritate șefului care se poziționează la unul dintre capete; pe de altă parte, liderul care se va așeza la o astfel de masă în mijloc, pe oricare dintre părți, va reuși să implice în discuție un număr mai mare de participanți;
  •  masa rotundă oferă tuturor participanților un start egal, nivelul de implicare făcând apoi diferențierea între cei prezenți la masă;
  •  poziția față în față poate genera o stare de tensiune pe când poziționarea la 90 de grade crează o atmosferă de colaborare;
  •  poziția laterală, umăr lângă umăr, este cea mai bună pentru a găsi soluția optimă (Tonya Reiman – Limbajul trupului)

O privire mai atentă asupra proxemicii ne ajută să înțelegem mai bine o mare parte dintre interacțiunile sociale. De ce în prezența unor persoane nu putem fi niciodată relaxați iar în prezența altora totul pare atât de firesc de la primele întâlniri?

Dacă ești atent la modul în care proxemica este utilizată de cei din jurul tău sigur vei vedea cele 4 cercuri concentrice  „desenate” de Hall.

Va urma.

Advertisements